Politikai és...egyéb kommentárok/Despre politică şi...alte mici bucurii ale vieţii

Friday, October 27, 2006

Mi-e frică de România

Da, mi-e frică, cu toate că ţin la ea. Şi chiar o iubesc. Şi sunt ungur. Mai cu seamă că sunt ungur. E un lucru trist: mă tem de ceva, de cineva, la care ţin. Mult. Mă tem de România, propria mea ţară. Mă tem de mentalitatea care persistă într-însa. Mă uit năucit la jurnalele şi la deja celebrele talk-show-uri politice de pe canalele Tv din România. În anul de graţie 2006.
O ultimă temă: declaraţiile şi luările de poziţie referitor la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc. Să fie sănătoşi toţi cei care au avut o poziţie pe marginea acestei teme! De altfel, după cum credeam, fiecare cetăţean al României poate să facă orice declaraţie doreşte. Fie el strungar, macaragiu sau chiar preşedinte de partid, ministru, sau chiar vice-prim-ministru. Şi chiar preşedinte al republicii. Doar de asta, şi pentru asta au murit acei tineri în decembrie 89.
M-am înşelat, se pare. În România, ţară aflată în pragul integrării europene, nu se poate. Orice declaraţie publică, care nu sună bine, care nu convine politic, poate fi catalogată drept anti-constituţionlă, care se opune ordinii constituţionale. Aşa e mai confortabil Şi sună poate chiar bine. Şi, se pare, aduce şi simpatie, poate chiar voturi.
Nu vreau să discut în amănunte problema în cauză. Poate fi subiectul unei discuţii viitoare. Şi chiar e necesară şi binevenită o discuţie pe fond pe această temă.
Însă eu, ca cetăţean al României pot să pun în discuţie orice, pot să propun orice: să fie mutată capitala ţării la Curtea de Argeş, să renunţăm la leul românesc, sau la culorile drapelului naţional, să le schimbăm eventual ordinea, să renunţăm la imnul actual. Sunt eu un infractor, sunt eu un cetăţean care atentează la ordinea constituţională? Nu, nu cred. Atâta vreme, cât nu întreprind acţiuni concrete în acest sens, pot să propun şi să aduc în dezbatere publică orice temă doresc.
În alte părţi ale Europei civilizate, asemenea lucruri sunt la ordinea zilei. Eventual, acei cetăţeni sunt în minoritate. Poate chiar într-o minoritate covârşitoare. E problema lor să-şi facă auzit glasul. Cum e problema liderilor UDMR să-şi facă auzită glasul. E problema lor să-şi materializeze dezideratele. Evident, în cadrul constituţional existent.
Problema e să nu-i ostracizăm. Ei sunt parte a cetăţii. Poate judecă bine. Poate gândesc greşit. Treaba lor. Dar a încerca a le condamna, a li se cere părăsirea cetăţii, nu cred că e cazul.
La urma urmei, orice solicitare de modificare a Constituţiei în vigoare poate fi catalogată drept anticonstituţională. Constituţia revizuită din 2003 garantează proprietatea, faţă de cea precedentă care doar o ocrotea. Pot fi acuzaţi de luări de poziţie anticonstituţionale acei care au susţinut această modificare? Acum este supusă dezbaterii publice problema bicameralismului, a republicii semiprezidenţiale sau a votului uninominal. Acele persoane care susţin asemenea idei, acţionează împotriva ordinii constituţionale? Să fim serioşi.
Eu am visat o altă Românie la momentul 89. Atunci, la 12 ani, poate voiam mai multe desene animate. Ca toţi ceilalţi, de vârsta mea. Dar, în mod sigur mai doream ceva: adevăr şi libertatea de exprimare şi de expresie.
Mi-aş permite o mică paranteză: aş dori să vorbesc despre un lucru care nu prea a fost dezbătut, şi, care poate reprezintă interes: eu, şi vorbesc în numele meu, dar cred că mai mulţi din conaţionalii mei se raliază opiniei mele, acei care nu vor să părăsească România nici în ruptul capului. Sau dacă vor, sunt călăuzite de aceleaşi aşteptări ca şi concetăţenii lor români. Un trai mai bun. Cei mai mulţi doresc să rămână aici. În Ardeal Adică în România. Dar vor o Românie prosperă, bine pregătită pentru competiţia din Uniunea Europeană. Vor locuri de muncă în acord cu pregătirea lor profesională şi cu salarii pe măsură. Într-un cuvânt, tinerii maghiari din Ardeal, maghiarii din România nu vor altceva decât o Românie prosperă, o Românie modernă, o Românie normală.
La o emisiune recentă a Naşului de pe B1 TV a fost un vorbitor: un tânăr de 16 ani de etnie română. Dacă nu mă înşel, cel mai tânăr membru al Academiei Române. Sobru, ferm, inteligent, cu şarm, sincer, poate puţin timid, dar convingător. Bravos, tinere! Ai fost pe postul de oaie între lupi! Şi ai reuşit!
Ştii ce mă întristează însă?
Că trebuie să aşteptăm încă doi ani, ca cei din generaţia ta să voteze, sau 7 ani, ca să aibă dreptul să fie aleşi.

0 Comments:

Post a Comment

Subscribe to Post Comments [Atom]



<< Home