Câteva dileme privind lustraţia...de tip românesc

Suscită din ce în ce mai mare interes un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat.
Este vorba de „Legea lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist” iniţiat de parlamentari ai PNL.
Ţin să precizez încă de la început că susţin o astfel de lege.
Nu doresc să discut acum fondul acestei probleme, oportunitatea unei asemenea legi menite să slujească asanarea morală a societăţii politice româneşti. Voi reveni pe parcurs ce dezbaterile vor căpăta un contur, respectiv pe parcurs ce ele vor suscita o mai mare mediatizare.
Mă opresc doar la câteva întrebări pe care mi le-am formulat citind textul proiectului de lege.
Aşadar: legea va fi adoptată, în cadrul CNSAS se va constitui acel Departament de aplicare a legii, care va emite „certificatele de bună purtare”. Persoanele care exercită o funcţie sau demnitate publică dintre cele prevăzute în textul legii vor depune cerutele declaraţii pe proprie răspundere. Cine nu depune declaraţia în termenul stabilit este demis de drept. Cine recunoaşte că „are trecutul pătat”, din nou, este demis de drept. Corect.
Însă nu pot să nu trec cu vederea o situaţie mai mult sau mai puţin ipotetică: aflu de exemplu, că anumite legi de o importanţă deosebită pentru procesul de democratizare, pentru trecerea la sistemul de economie de piaţă, pentru integrarea în structurile euro-atlantice ale României au trecut în Parlament cu ajutorul voturilor unor oameni „pătaţi”, sau că în toţi aceşti ani, vreun judecător „pătat” a dat o sentinţă care a avut suportul moral al întregii opinii publice, sau că la rându-i, vreun primar „pătat” a reuşit să dezvolte pe plan local politici care au contribuit la dezvoltarea urbei....şi exemplele pot continua.
Mai departe, legea prevede că persoanele care în perioada 30 decembrie 1947 – 22 decembrie 1989 au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist, nu pot candida, nu pot fi alese şi nu pot fi numite timp de 10 ani de la intrarea în vigoare a legii pentru o serie de demnităţi şi funcţii.
Apare iarăşi o întrebare (pentru o situaţie ipotetică, evident): o astfel de persoană (poate îi pot număra pe degete, dar asta nu contează) nu se implică în perioada de după decembrie 1989 în viaţa politică, nu deţine funcţii publice. Poate voit, poate dintr-o pură întâmplare, poate din prostie, poate din, hai să-i spun incompetenţă. Între timp omul nostru îşi perfecţionează studiile, învaţă vreo două-trei limbi străine, noile cuceriri ale societăţii informaţionale îi stau la degetul mic. Aşadar, această persoană se hotărăşte să se implice, să intre în joc. Ori nu poate. Şi nu pe moment ci preţ de 10 ani de-acu înainte.
Aştept cu nerăbdare dezbaterile pe marginea acestui subiect...